Chişinău East European Silicon Valley
sau din ce în ce mai departe de vis…
Citisem azi dimineaţa articolul lui Erick Schonfeld “Europe Is Searching For Its Silicon Valley“, care în scurt timp a trezit foarte multe discuţii şi păreri contraverse. De cîte Sillicon Valley are nevoie Europa, 1, 2 sau mai multe? Dar are ea nevoie de ele? Şi atunci unde trebuie să fie amplasat European Silicon Valley? Londra, Berlin, Amsterdam, Helsinki sau Talinn?
Evident că un răspuns clar şi universal la aceste întrebari nu a fost găsit. Fiecare aspiră şi crede că ţara lui merită (trebuie) să fie European Silicon Valley, e normal pentru că e vorba de bani, de foarte mulţi bani. Ceea ce însă se observă din acele discuţii e că în Europa la moment nu există o piaţă unică de IT, ceea ce complică foarte mult dezvoltarea domeniului respectiv în zonă. Fiecare ţară europeană, membru UE sau nu, îmblă cu legile şi taxele proprii. Astfel, Europa e scoasă automat din competiţie, ca un tot integru.
… în afară de a face vin şi creşte roşii, ştiţi să programaţi?!
Îmi aduc aminte de istoriile frumoase despre Moldova – Silicon Valley al URSS şi mai apoi East European Silicon Valley. Despre încercările din ’92-’93 de ai readuce faima de Hi-Tech land, despre forumurile investiţionale ce au avut loc la începutul acestui mileniu şi despre dorinţa creării unui parc tehnologic.
Lupta dintre guvern şi specialiştii IT continue de ani buni, dar fără rezultate excepţionale. Guvernanţii fac parte din alt film şi alt secol, nu cunosc şi nici nu prea vor să accepte schimbările, aprobînd nişte legi aberante.
Rezultatul este evident – degradăm. Politehnica nu e cea care a fost pe timpuri, nici eu nu am apucat timpurile cele bune:). Piaţă autohtonă de IT e la pămînt, cumătrii şi aici se simt bine. Specialiştii pleacă peste hotare, pentru că guvernul îi agreează numai pe cei care acceptă sapa. Avem o imagine de pătlăgicari, căpătată la începutul anilor ’90, de evroremontnişi din ’98 încoace, şi se pare că ne convine acest lucru…
Visul de a deveni East European Silicon Valley e tot mai departe… şi moare…
subiectul este interesant, intradevar in moldova e mai greu sa faci bani din online. eu am incercat si mai incerc, dar singur e mai greu
Vitalie, am ris mult despre intentiile tale referitor la “mănăjerii şi admini” :))) , dar asta e adevarul ;)
Îi drept și ai scris.
iTineret?
Eugen, ce iTineret?!
Nu îmi dau seama despre ce e vorba.
avea tatniu, dumnezeu sa-l ierte, o vorba la tema asta: “no publicity – no prosperity”.
scurt, clar, si cuprinzator.
;)
Pingback: Pioneratul twitterului
Pingback: Pioneratul twitterului
Da, asta e bine. Insa am inteles ca Angello nu ofera deloc conditii privelegiate celor care initiaza proiecte finantate de ei iar Simpals ofera expertiza locala, pe cind un startup de succes are nevoie de expertiza si experienta internationala…
Artur, da ceea ce ai menționat e un neajuns clar. E nevoie de colaborare și de schimb de exeperiențe măcar cu vecinii. Am putea învăța multe lucruri interesante.
Pingback: Temă pentru acasă
Stiu ca e greu de acceptat dar din pacate este o discrepanta ft mare intre cererea de afaceri si calificare…sau mai explicit…persoanele care ies de pe bancile universitaii nu dispun de abilitatile necesare.
din pacate, noi nici la unskilled labor force nu prea facem fata… in discutii cu cei de la draexelmaer si lear, doua compaii care au creat cca 3000 de locuri de munca si o industrie care nu a existat in rm, se plangeau de faptul ca dupa ce ii invata pe moldoveni sa dea la strung, in trei luni astia lasa munca… 15 ani de stat la taraba in calea basarabiei au dus la pierderea culturii industriale… plus, cei de la lear corp spuneau ca muncitorul polonez din fabrica lor e de trei ori mai productiv… asa ca autorii raportului au dreptate, din pacate…
Pingback: Startup Weekend Moldova « Artur Gurău
Sunt bucuroasa ca se organizeaza si la noi astfel de evenimente, keep up the good work
@condrat.
Pai invata cu un salariu mic (fac investitia in sine) si apoi pleaca la un salariu mai bun.
Asta si presupune capitalismul si relatiile de piata nu?
Pingback: Analiză complexă a live-urilor din Moldova » blogul lui eugen