Despre fructe şi branduri cu Marius Ursachi

Marius Ursache este Chief Creative Officer şi fondator al Grapefruit, o agenţie de consultanţă de branding şi design interactiv, conducând în prezent departamentul de creaţie al agenţiei. Cu o experienţă de lucru de peste 10 ani în companii din România, SUA şi Marea Britanie, a creat identităţi pentru peste 100 de branduri, a publicat articole şi a susţinut seminarii pe teme de branding de naţiune, branding online şi rebranding.

Marius Ursache

  1. Povesteşte-ne despre Marius Ursache. De unde vine şi cu ce se ocupă?

    Marius vine din dulcele târg al Ieşilor. „Vine“ e impropriu zis, pentru că încă e acolo (în Iaşi), unde e sediul central Grapefruit. Povestea care are legătură cu Grapefruit începe de pe vremea când luam palme după ceafă pentru că desenam cu pixul pe băncile şcolii sau, mai rău, eram pus să frec cu spirt până le curăţam. Desenul a fost o pasiune cultivată mai mult în orele neinteresante — nu am făcut studii de specialitate. Însă, în ultimii ani de liceu s-a transformat în ceva un pic mai serios, când am început să colaborez ca desenator la diverse ziare locale.

    A urmat, la vârsta de 17 ani primul „job“ full-time, ca grafician la departamentul de publicitate al unui post de radio, apoi caricaturist şi grafician de ziar, incluzând o colaborare fructuoasă de patru ani cu „Monitorul“ (actualmente „Ziarul de Iaşi“). În paralel, am continuat studiile, ajungând student la Facultatea de… n-aţi ghicit—Medicină, tot în Iaşi. În acea perioadă nu vedeam desenul decât ca pe o pasiune, nu ca o profesie, astfel încât am încercat să mă orientez către ceva cu perspective mai concrete, şi cu dorinţa de a ajunge chirurg plastic. N-a fost să fie.

    Desenul, apoi caricatura, apoi designul (pe care l-am învăţat „din mers“, din nevoia de a face ba un logo ba o reclamă, ba un site), au devenit o perspectivă profesională de luat în considerare, mai ales că am reuşit să lucrez pentru ceva timp în Marea Britanie şi apoi în SUA ca designer şi art-director.

  2. Cu ce începe ziua ta de muncă şi care e ordinea de zi? Cînd poţi considera că ziua nu a fost pierdută în zădar?

    Ziua începe cu cel mai greu proces: trezirea. Sunt un somnoros notoriu, şi mi-ar trebui un ceas care după ce apeşi prima dată pe snooze să fugă prin cameră şi să se ascundă, pentru ca a doua oară când sună să alerg după el prin casă şi să mă trezesc.

    Voi începe cu sfârşitul întrebării—pentru mine nici o zi nu e pierdută în zadar. Nu ştiu dacă e datorită minimului de disciplină pe care mi-l impun, sau perspectivei optimiste pe care o am asupra fiecărei zile. Şi ca să revin, după ce trezirea e completă cu ajutorul unui duş fierbinte şi a unor cafele care topesc linguriţele, ziua de lucru începe prin citirea vrafului de e-mailuri din Inbox. Discut cu colegii, pun lucrurile la punct acolo unde e cazul, şedinţe de proiect… Iar apoi încep lucrul pe partea creativă—o grămadă de research, teancuri de schiţe pe hârtie, teancuri de încercări pe computer. Ce e important, cred, e că deşi nu contează ce unealtă foloseşti, atât timp cât ştii să o foloseşti bine, e mai bine să îţi schiţezi ideile şi să conceptualizezi pe hârtie cu creionul, nu pe ecran cu mouse-ul în mână. Îţi permite mai mult să te concentrezi asupra fondului decât asupra formei.

  3. Din toate celea pe care le faci, ce iţi place cel mai mult să faci?

    Îmi plac toate. Chiar şi partea de discuţie cu clientul, care e una dintre cele mai solicitante activităţi. Şi îmi permite să înţeleg mult mai bine proiectul, implicându-mă în toate fazele. Însă cel mai mult îmi place să fac un lucru până la capăt, chiar dacă e vorba de detalii imperceptibile—până la urmă în ele stă perfecţiunea.

  4. Cum a început istoria cu Grapefruit? De ce Grapefruit?

    După cum am mai spus, am avut o perioadă în care am lucrat în Marea Britanie şi apoi în Statele Unite. În timpul cât am fost în State, hotărât să mă întorc în ţară, am luat decizia să îmi înfiinţez propria companie de design, împreună cu doi colegi de facultate (Ştefan, actualmente Strategy Director şi Laur, Chief Developer). Am aterizat pe aeroport pe 11 noiembrie 1999, iar pe 13 noiembrie am pornit afacerea, mutându-ne cu computerele în una din camerele apartamentului lui Ştefan. Iar numele ales a fost Grapefruit Design, ales din motive mai mult subiective: a fost numele unei trupe de rock în care am cântat în liceu. După cinci ani de existenţă (în toamna anului 2004), am renunţat la particula „design“, pentru că am ajuns să facem mai mult: consultanţă, strategie etc.

  5. Din cîte ştim, compania se află in Iaşi. Cum aţi reuşit să cîştigaţi clienţi atît de importanţi pe piaţa Româna, aflîndu-vă în afara capitalei (mainstreamului)?

    Ştiţi bine. Culmea e că primul client câştigat în România a fost Connex. Până atunci lucrasem numai pentru piaţa externă (Statele Unite, Uniunea Europeană, America de Sud) şi aveam un portofoliu destul de bogat, inclusiv clienţi importanţi de genul International Brand and Corporate Identity Centre. Cred că pentru Connex, portofoliul a fost un factor decisiv, probabil şi modul foarte analitic în care am abordat primul proiect cu ei, interfaţa şi lansarea sitului myx.net. Din acel moment a mai apărut un factor important: „proven results“. Şi cred că aceste rezultate au fost şi sunt în continuare motivul pentru că lucrăm pentru clienţi de primă mână din România fără să avem încă un sediu sau punct de lucru în Bucureşti.

  6. Cînd „lămîia” a profitat de şansa sa?

    Cred că profităm în fiecare zi de şansele şi provocările peste care dăm. Tot ce am clădit e pe muncă constantă, nu pe o oportunitate uriaşă. Şi, uite-aşa, te trezeşti că la cinci ani după ce ţi-ai zis că încerci să te joci şi de-a altceva decât medicina, eşti o agenţie de 13 oameni (se pare că e numărul nostru norocos), una dintre cele mai bine cotate agenţii de branding şi design interactiv din România, şi destul de bine cunoscută şi în restul lumii, mai ales printre colegii de breaslă.

  7. Şi totuşi, care e fructul tău preferat?

    Acum mă pregătesc să plec în piaţă să mai cumpăr două kilograme de căpşuni. E perioada din an (din păcate extrem de scurtă), în care sunt pur şi simplu abonat la taraba căpşunarului.

  8. Pentru a continua discuţia, poţi sa ne spui cum trebuie tratat designul, ca arta sau ca un serviciu (un instrument) comercial?

    Îmi place să fac o paralelă între design şi artele marţiale. Aş denumi designul mai degrabă „arta găsirii soluţiilor“, pentru că design nu înseamnă doar desen. Desenul rezolvă o parte din problemă, de multe ori minoră. Creativitatea nu are treabă foarte multă cu talentul. Poţi fi creativ şi dacă nu ştii să ţii creionul în mână. E vorba de un sistem de gândire bine pus la punct, suficient de analitic, bazat pe un volum imens de cunoştinţe din toate domeniile. Partea de estetică e deseori un ambalaj pentru o idee genială. Bineînţeles, are importanţă, însă pentru mulţi designeri în ziua de azi, designul e doar estetică sau cosmetică, sau—mai rău—ceva ce se face pe computer. Până la urmă, ca să îţi răspund la întrebare, designul e în primul rând un instrument.

  9. In ultimii ani, in România a sporit numărul de companii, care oferă servicii de branding. Cum putem motiva o asemenea tendinţa şi care e nivelul serviciilor oferite?

    Tendinţa e simplu de explicat—este, pur şi simplu nevoie de serviciul acesta. Din păcate, multă lume zice, puţină cunoaşte. Azi şi un designer freelancer spune că face branding. Nu pot să spun că e complet incorect. Până la urmă branding e orice act minuscul care creează asocieri şi transmite mesaje la nivelul interacţiunii dintre un brand şi publicurile sale. Deci şi un logo sau o carte de vizită. Dar asta e ca şi cum ai zice că eşti doctor dacă ştii să faci o injecţie.
    Astfel încât avem o mulţime de agenţii de design, freelanceri, agenţii de advertising sau de producţie publicitară care se laudă că fac branding, în schimb foarte puţine care înţeleg măcar ce e brandingul. Atât timp cât nu poţi face ceva cu un impact semnificativ şi multilateral asupra dezvoltării unui brand, nu cred că e corect să spui că faci branding.

  10. Ce statut a avut conferinţa BrandWorks, care avut loc in noiembrie 2004, in Bucureşti: unul experimental sau a fost pusă temelia unui eveniment tradiţional?

    Nu a fost un eveniment pilot. Au mai existat evenimente de branding înainte, şi cel mai cunoscut e BrandRo, care l-a avut invitat pe Wally Olins. Noi n-am vrut să facem un VIP show, ci un eveniment de la care oamenii să plece mulţumiţi că au învăţat ceva, că nu au dat banii ca să ia un autograf pe o carte. Am adus profesionişti din aceia cu mânecile suflecate, care au avut grijă în fiecare zi de branduri de genul British Airways, Harley Davidson, Nike sau Porsche. Care n-au venit cu lecţii din cărţi şi prezentări flamboiante. Şi sper că am demonstrat că e nevoie de aşa ceva, şi că putem satisface această nevoie. Sper şi pe viitor.

  11. Ce rol a jucat/joaca proiectul Wireality in cariera ta personala si in viaţa lui Grapefruit?

    Un rol educativ foarte important. Am venit în contact cu extrem de mulţi profesionişti din domeniu, am învăţat multe şi am reuşit să construim cel mai activ forum de discuţii pe domeniu la momentul actual. Şi e în continuare un instrument extrem de valoros pentru a ne menţine nivelul profesional şi pentru a ne apropia de nivelul de valoare internaţional.

  12. Care, după părerea ta, e cel mai reuşit brand online din România?

    A fost. E vorba de TuFaciViitorul.ro, un portal realizat de Connex cu sprijinul Grapefruit, care a reuşit să facă peste 20,000 de oameni să îşi împărtăşească visele şi să încerce să le transforme în realitate. A fost una dintre cele mai inovative şi mai incredibile iniţiative de branding online, care a demonstrat că internetul poate fi mai mult decât un canal de comunicare, şi că poate fi folosit pentru a crea legături şi a crea o experienţă autentică.

  13. Ce cunoşti despre internetul moldovenesc si studiourile de design din R. Moldova?

    Sincer, foarte puţin.

  14. Ultimul lucru care te-a impresionat in web…

    Google Maps

  15. Ce planuri ai pentru viitorul apropiat?

    Să găsesc timp să mai călătoresc, să îmi iau permis de condus motocicleta.

  16. Ai vreun mesaj pentru cititorii nostri?

    Păi nu prea ştiu ce aş putea zice, pentru că fiecare are drumul lui şi modul propriu de a privi sau de a acţiona. Nu ştiu cât de mult aş putea spune ceva care să fie util pentru toată lumea şi să nu fie deja într-o carte cu proverbe :)

Inspiraţie

Studio — Landor
Portfolio Personale — Newlyn
Portal — Brandchannel
Alte — Identityworks

P.S.

Anul trecut Grapefruit totuşi şi-a deschis un oficiu în Bucureşti;)

Pe mariusursache.com puteţi citi despre “Noile aventuri ale lui Habarnam” – un blog sezonier în care Marius se împarte cu experienţele sale turistice.

Interviu publicat pe Imaterial.net pe data de 2 Iunie 2005. Republicat exact peste 2 ani:) Sincer, întîmplător am ales acest interviu.

Also read...

Comments

  1. subiectul este interesant, intradevar in moldova e mai greu sa faci bani din online. eu am incercat si mai incerc, dar singur e mai greu

  2. Vitalie, am ris mult despre intentiile tale referitor la “mănăjerii şi admini” :))) , dar asta e adevarul ;)

  3. avea tatniu, dumnezeu sa-l ierte, o vorba la tema asta: “no publicity – no prosperity”.
    scurt, clar, si cuprinzator.
    ;)

  4. Pingback: Pioneratul twitterului

  5. Pingback: Pioneratul twitterului

  6. Da, asta e bine. Insa am inteles ca Angello nu ofera deloc conditii privelegiate celor care initiaza proiecte finantate de ei iar Simpals ofera expertiza locala, pe cind un startup de succes are nevoie de expertiza si experienta internationala…

  7. Artur, da ceea ce ai menționat e un neajuns clar. E nevoie de colaborare și de schimb de exeperiențe măcar cu vecinii. Am putea învăța multe lucruri interesante.

  8. Pingback: Temă pentru acasă

  9. Stiu ca e greu de acceptat dar din pacate este o discrepanta ft mare intre cererea de afaceri si calificare…sau mai explicit…persoanele care ies de pe bancile universitaii nu dispun de abilitatile necesare.

  10. din pacate, noi nici la unskilled labor force nu prea facem fata… in discutii cu cei de la draexelmaer si lear, doua compaii care au creat cca 3000 de locuri de munca si o industrie care nu a existat in rm, se plangeau de faptul ca dupa ce ii invata pe moldoveni sa dea la strung, in trei luni astia lasa munca… 15 ani de stat la taraba in calea basarabiei au dus la pierderea culturii industriale… plus, cei de la lear corp spuneau ca muncitorul polonez din fabrica lor e de trei ori mai productiv… asa ca autorii raportului au dreptate, din pacate…

  11. Pingback: Startup Weekend Moldova « Artur Gurău

  12. @condrat.
    Pai invata cu un salariu mic (fac investitia in sine) si apoi pleaca la un salariu mai bun.
    Asta si presupune capitalismul si relatiile de piata nu?

  13. Pingback: Analiză complexă a live-urilor din Moldova » blogul lui eugen

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.